miercuri, 27 aprilie 2011

Pandispan cu cacao

Am găsit recent o reţetă nouă de pandişpan cu cacao, care m-a atras prin modul un pic diferit de preparare. Am încercat-o pentru tortul de Paşti și am rămas foarte mulțumită de rezultat. Pandișpanul iese compact și moale, cu o suprafață netedă. Nu este necesar sa fie preparat cu o zi înainte de asamblarea tortului, ca să se "aşeze". Blatul se taie minunat pe grosime chiar din momentul în care s-a răcit. Nu e nevoie nici de însiropare, blatul fiind moale și având o consistenţă ușor umedă. Încercați-l, n-o sa regretați.
Pentru măsurarea ingredientelor se folosește o cană cu volumul de 240 ml.

Aveti nevoie de:

1/2 cana de cacao
3/4 cana de apa clocotita
6 oua mari (se separa albusurile de galbenusuri)
300 g zahar (o cana si jumatate)
1/2 cana ulei
280 g faina (2 cani)
1 plic de praf de copt (10 g)
o forma de 28 cm diametru sau de 25*30 cm, unsa cu unt si tapetata cu faina

Peste cacao se toarna apa clocotita si se amesteca bine pina dispar cocoloasele. Trebuie sa iasa un lichid mai gros, de consistenta uleiului.
Se bat albusurile spuma cu jumatate din cantitatea de zahar.
Separat se freaca galbenusurile cu restul de zahar, se adauga uleiul, faina cu praful de copt si compozitia de cacao, racita putin.
Se incorporeaza cu atentie albusurile, in vreo trei reprize.
Se toarna aluatul in forma pregatita, se bate usor in masa (usor, nu cu pumnul :)), cit sa se sparga bulele de la suprafata, apoi se da forma la cuptor pentru circa 40 de minute la foc mediu sau pina iese scobitoarea curata.
Se raceste in forma, apoi se portioneaza sau se foloseste pentru tort/prajituri.

Drob de curcan


Cum nu prea avem amatori de carne de miel în familie, am făcut drobul de Paste din carne de curcan. A ieșit bun și a fost apreciat mai ales de copii.

Aveți nevoie de:
800 g carne tocata de curcan (eu am folosit pulpa, dar merge si un ameste de pulpa cu piept)
4 oua
2 fire de ceapa verde
marar
2 catei de usturoi
sare, piper, cimbru
mozzarella

3 oua se fierb 5-6 minute, apoi se tin putin in apa rece si se curata de coaja. Celalalt ou se pune in carnea tocata, se adauga usturoiul pisat, sarea, condimentele, mararul si ceapa verde taiate marunt. Se amesteca bine compozitia. O jumatate din ea se pune intr-o forma de chec, tapetata cu hirtie de copt, se aseaza de-a lungul ouale fierte, apoi se pune restul compozitiei, se niveleaza suprafata si se presara mozzarella rasa. Se da la cuptor pentru circa 3 sferturi de ora, pina se rumeneste suprafata. Se taie cald sau rece.
Related Posts with Thumbnails
© All rights reserved Natalia Negara
Toate fotografiile de pe acest blog sunt protejate de legea copyright-ului.
Folosirea in orice scop sau publicarea lor se face numai cu acordul proprietarului.