joi, 25 noiembrie 2010

Prajitura Kinder felie de lapte

Cum mi-a mai ramas frisca si lapte condensat dupa prajitura Kinder pinguin, am hotarit sa incerc si aceasta reteta. Rezultatul m-a incintat, atit la gust, cit la capitolul rapiditate. Singura chestie de care nu sint multumita sint pozele. Cind mi-am dat seama ca sint nereusite, nu mai aveam ce sa fotografiez. Asa ca pun o poza provizorie, iar cu prima ocazia am s-o schimb.

Aveti nevoie de:
Pentru blat:
4 oua
80 g zahar
2 linguri lapte
100 ml ulei
2 linguri pesmet sau gris
2 linguri cacao
2 linguri faina
2 linguri de miere
1 lingurita de praf de copt
esenta de vanilie

Pentru crema:
200 lapte condensat (cumparat sau facut in casa)
200 ml smintina dulce de 30% grasime
1 plic de intaritor de frisca
100 ml lapte
6 g gelatina
1 lingura cu virf de miere
esenta de vanilie

Se prepara blaturile. Se separa ouale. Galbenusurile se freaca bine cu zaharul si vanilia pana se albeste compozitia.
Faina se amesteca cu praful de copt, cacao si pesmetul, si se adauga la crema de galbenusuri, amestecindu-se usor. Se adauga laptele, apoi uleiul si mierea.
Albusurile se bat spuma tare si se incorporeaza cu atentie in compozitia de galbenusuri.
Se coc doua foi (28/38 cm) in tava tapetata cu hirtie de copt, in cuptorul incins la 180C pentru 12 minute aproximativ.
Lasam blaturile sa se raceasca fara sa se scoata hirtia.

Gelatina se pune la umflat in lapte. Dupa un sfert de ora se topeste la bain marie sau la microunde la putere mica.
Laptele condensat se amesteca cu mierea si vanilia, apoi se adauga gelatina topita in lapte.
Se bate frisca cu intaritorul, apoi se adauga amestecul de lapte si gelatina.
Se lasa la frigider, si dupa ce se intareste putin, se pune pe primul blat si se acopera cu al doilea, de pe care se scoate abia atunci hirtia. Se lasa la frigider 2-3 ore, apoi se portioneaza.

luni, 22 noiembrie 2010

Prajitura Kinder pinguin

O reteta deja celebra pe net, in sfirsit am ajuns sa o prepar si eu. Am facut doar o jumatate de portie si mi-a iesit o tava de 25/35 cm plina cu o prajitura inalta, frumoasa si savuroasa. Sursa aici.

Aveti nevoie de:
Pentru blat:
5 oua
100 grame zahar
1 pliculet de zahar vanilat
2.5 linguri gris sau pesmet
2.5 linguri faina
2.5 linguri cacao
2.5 linguri miere
un praf de sare
3 linguri de lapte
140 ml ulei

Glazura 1 (peste crema):
60 g ciocolata amaruie
35 g unt
1 lingurita de apa
1 lingura ulei

Glazura 2 (pentru acoperirea prajiturii):
100 g ciocolata amaruie
50 g unt
50-60 ml smintina dulce 30% grasime

Crema:
400 ml smintina dulce 30% grasime
zahar pudra dupa gust
2 pliculete intaritor de frisca
2 linguri lapte condensat (sau evaporat)
1 lingura miere
esenta de vanilie

Pentru blat se separa ouale, se bat galbenusurile cu zaharul, inclusiv cel vanilat, se adauga amestecul de ingrediente uscate, apoi mierea, laptele si uleiul, iar la sfirsit, se incorporeaza cu atentie albusurile batute. Se coc 2 blaturi in tavi de aceeasi marime (eu am avut o singura tava si le-am copt pe rind), la temperatura medie (175C), timp de 12-15 minute. Se lasa la racit fara sa se indeparteze hirtia.

Pina se racesc blaturile, se prepara glazura 1 si crema.

Pentru glazura, se topesc toate componentele intr-un ibric, la foc mic, amestecind mereu, neajungind la fierbere. Se lasa sa se raceasca.

Pentru crema, se bate smintina dulce cu zaharul si intaritorul de frisca, se adauga, laptele condensat, mierea si vanilia. Trebuie sa iasa o crema pufoasa si tare.

Se intinde o jumatate din crema pe unul din blaturi, se niveleaza cit mai bine suprafata. Apoi se toarna si se intinde cu atentie prima glazura. Se da prajitura la congelator pentru citeva minute, pina se intareste glazura.

Intre timp se prepara glazura 2, identic ca si prima. Se lasa la racit.

Se scoate prajitura din congelator si se intinde restul de crema peste glazura intarita. Se niveleaza suprafata, se acopera cu al doilea blat, de pe care se scoate cu atentie hirtia. Se toarna glazura 2, racita la temperatura camerei, si se netezeste cu un cutit lat. Se da prajiura la rece pentru citeva ore. Se taie cu un cutit ascutit si subtire, inmuiat in apa fierbinte inainte de fiecare taietura.

joi, 18 noiembrie 2010

Supa pasata de legume


Unul din felurile preferate de mincare ale copiilor mei. Mereu folosesc legume diferite, drept rezultat supa are mereu un gust (usor) diferit. Componentele de baza sint cartofii si ceapa, iar pe linga ele, se pot folosi si alte legume, pe care copilul in mod normal nu le accepta in mincare. Baiatul meu chiar asa imi spune: "mami, maninc orice legume, dar sa le maruntesti bine, sa nu le vad" :))

Pentru varianta din poza, am folosit:
3-4 cartofi de marime medie
3-4 cepe
2 morcovi
2 ardei rosii
1 broccoli nu prea mare
un cub de unt (30-40 g)
sare
fulgi de ovaz, la nevoie

Puteti folosi o combinatie din oricare citeva legume dintre urmatoarele: dovlecei, morcovi, dovleac, ardei gras, gogosari (daca nu sint picanti), broccoli, conopida, praz, ceapa verde, telina, pastirnac, porumb, mazare verde.*
Legumele se spala, se curata si se taie bucati. Se pun intr-o oala, sa umple cam 2/3 din ea. Se toarna apa cit sa le cuprinda, maxim de un deget peste ele. Se acopera oala cu un capac si se pune la foc mare, pina incep sa fiarba legumele. In momentul fierberii, se da focul mic si se lasa sa fiarba circa 40 de minute. La jumatatea fierberii se sareaza si se adauga untul**. Dupa ce legumele au fiert, se baga in oala un blender vertical si se toaca legumele direct in apa in care au fiert. Se verifica supa de sare si de densitate. Daca supa e prea groasa, se dilueaza cu un pic de apa fiarta. Daca se doreste o supa mai groasa, se mai pune pe foc si se adauga 1-2 linguri de fulgi de ovaz, se amesteca pina la primul clocot, apoi se inchide focul si se lasa acoperit 15 minute.
Se serveste cu crutoane si eventual ornata cu verdeata.

*se poate pune la fiert si o legatura de patrunjel si/sau marar, care fie se toaca la sfirsit o data cu legumele, fie se arunca.
** uneori, in loc de unt, pun citeva linguri de ulei de masline. In acest caz, supa este de post.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Prajitura cu mere si cocos

O reteta de prajitura delicioasa, marca Laura Laurentiu. Pe blogul Laurei exista poze pas cu pas foarte amanuntite. Eu am apucat sa fac poza doar produsului final.

Aveti nevoie de:
Pentru umplutura:
1,5 kg mere curatate
zeama de la 1/2 de lamiie
200-250 g de zahar (in functie de cit de dulci sint merele)
1 lingurita de scortisoara macinata
1 plic de budinca de vanilie
o mina de stafide

Pentru blat:
120 g unt, la temperatura camerei
120 g zahar
esenta de vanilie
2 oua mari (sau 3 mici)
300 g faina
1 lingurita cu virf de praf de copt
200 ml lapte

Pentru topping:
80 g de unt topit
100 g zahar brun (eu am folosit alb)
60 g fulgi de cocos
100 g faina integrala (eu am folosit alba)
1 lingurita de scortisoara macinata

Merele se curata de coaja si seminte, se stropesc cu suc de lamiie, apoi se taie cubulete. Se adauga zaharul, se amesteca si se lasa putin deoparte, pina se pregateste blatul.
Untul moale se bate cu zaharul, apoi se adauga ouale pe rind, laptele, vanilia si la sfirsit, faina in care s-a amestecat praful de copt. Aluatul (care iese ceva mai gros decit cel de pandispan) se intinde intr-o tava tapetata cu hirtie de copt (a mea a avut dimensiunile 25/35 cm) si se niveleaza suprafata. Se da in cuptorul incins la foc mediu.
Merele, care intre timp au lasat suc, se pun intr-o oala pe foc, se adauga stafidele, scortisoara si praful de budinca, amestecind mereu. Se lasa citeva clocote, pina se leaga merele ca un jeleu. Se stinge focul si se prepara toppingul.
Intr-un vas se amesteca ingredientele uscate (cocosul, faina, zaharul si scortisoara), apoi se toarna peste ele untul topit, amestecind bine, sa se patrunda untul. Compozitia va fi sfarimicioasa, care formeaza bulgari, daca e strinsa in pumn.
Se scoate blatul din cuptor, care e aproape gata, se intinde pe el uniform compozitia de mere in jeleu, apoi se presara toppingul. Se da tava inapoi in cuptor, pina suprafata prajiturii se rumeneste frumos. Se lasa pina la racirea completa in tava, abia apoi se portioneaza.

Observatiile mele: desi am respectat cantitatile dupa cintar, topping mi-a iesit destul de putin, suprafata prajiturii nu a fost asa de pufoasa ca a Laurei, ci avea goluri. Poate o fi din cauza fainii albe, am zis ca data viitoare o sa folosesc neaparat integrala, sa vad cum iese.
Related Posts with Thumbnails
© All rights reserved Natalia Negara
Toate fotografiile de pe acest blog sunt protejate de legea copyright-ului.
Folosirea in orice scop sau publicarea lor se face numai cu acordul proprietarului.